Română Română
Am început un nou an
Școala de Jocuri 2026 / 1

Am început un nou an

Data 11 septembrie 2026
Locație CNDV Sighetu Marmației
Proiect Școala de Jocuri
Tip activitate Atelier
Despre activitate

Prezentarea activității

Vineri, 11 septembrie, la ora 18:00, curtea Colegiului Național „Dragoș Vodă” s-a umplut din nou de tineri, jocuri și întâlniri pe care le așteptam de câteva luni. Ne-am revăzut, ne-am salutat, ne-am căutat prin curte, iar în scurt timp fiecare și-a găsit locul în noua structură a școlilor. La Școala de Jocuri 1, Patrick și Alesia și-au preluat rolurile de directori și și-au întâlnit coordonatorii, în timp ce la Școala de Jocuri 3, Ana și Raul și-au pus școala în ordine și și-au primit cursanții.

Pentru cei care au venit pentru prima dată, seara a fost începutul unei experiențe noi. Au fost primiți de colegii din școlile care i-au recrutat și au făcut primul pas într-o comunitate în care jocurile sunt doar punctul de plecare pentru întâlniri, prietenii și multe momente petrecute împreună. Ne-am bucurat să vedem din nou acel amestec de emoție și curiozitate care apare atunci când cineva descoperă pentru prima dată Școala de Jocuri.

Apoi am intrat în sălile puse la dispoziție de conducerea Colegiului Național „Dragoș Vodă”, prin parteneriatul care ne permite să ne desfășurăm aici întâlnirile. S-au deschis jocuri, s-au format echipe, s-au explicat reguli și au început primele partide ale noului an. Cu grupuri mai aerisite decât în anii trecuți, am început această nouă etapă cu aceeași bucurie de a ne așeza împreună la masă. Și, poate cel mai important, cu locuri disponibile pentru noi colegi care vor să descopere ce înseamnă să faci parte din Școala de Jocuri.