Română Română
35 de întâlniri încep cu o singură aliniere
Școala de Jocuri 2025 / 1

35 de întâlniri încep cu o singură aliniere

Data 19 septembrie 2025
Locație CNDV Sighetu Marmației
Proiect Școala de Jocuri
Tip activitate Atelier
Despre activitate

Prezentarea activității

Ne-am ordonat. Ne-am aliniat. Și am început un nou an la Școala de Jocuri. Ne-am întâlnit din nou în curtea Colegiului Național „Dragoș Vodă”, locul în care ne-am dat întâlnire pentru deschiderea noului an școlar. Înainte de orice, am reorganizat comunitatea pentru încă un an de activitate.

Ne-am așezat pe școli, apoi pe echipe, iar cursanții veniți pentru prima dată au fost repartizați cât mai echilibrat între cele opt echipe, astfel încât fiecare să fie primit într-un colectiv deja format. După fotografia de grup, care marchează începutul fiecărui an școlar, partea organizatorică s-a încheiat. Mai aveam încă 35 de întâlniri înainte și eram pregătiți să le începem.

Apoi ne-am mutat în cele trei săli de clasă pe care le folosim pentru activitățile Școlii de Jocuri și am făcut ceea ce ne place cel mai mult. Am început primele partide ale noului an. Jocurile au revenit pe mese, strategiile au început să se contureze, iar cursanții noi au făcut cunoștință cu atmosfera care ne definește. Pentru asta am venit cu toții. Prima întâlnire s-a încheiat cu aceeași bucurie cu care începem fiecare an: nerăbdători să vedem ce ne vor aduce următoarele 35 de vineri.