Română Română
Primul nostru Erasmus+ se încheie, prieteniile rămân
Erasmus+ 2026 / 2

Primul nostru Erasmus+ se încheie, prieteniile rămân

Data 17 mai 2026
Locație Izvoare, Harghita
Proiect Roots in Motion
Tip activitate Erasmus+
Despre activitate

Prezentarea activității

Astăzi s-a încheiat „Roots in Motion”, primul proiect Erasmus+ implementat de Asociația Școala de Jocuri. După șapte zile petrecute la Izvoare, alături de 20 de tineri din Ungaria și cei 20 de participanți ai noștri, plecăm acasă cu mult mai mult decât am adus în bagaje. Am legat prietenii, am învățat unii de la alții și am descoperit că, dincolo de limba pe care o vorbim, jocul, natura și colaborarea ne apropie surprinzător de repede.

Pe parcursul mobilității am redescoperit bucuria activităților desfășurate în aer liber. Am jucat Țurca, Meta, Pétanque, am învățat bazele tirului cu arcul, am pornit în drumeție până la Lacul Zetea și am petrecut seri memorabile în jurul focului de tabără. Am participat la ateliere despre sustenabilitate, siguranță online, competențe digitale și dialog intercultural, iar într-una dintre zile tinerii noștri au avut bucuria de a le prezenta prietenilor din Ungaria jocul Muzicando, unul dintre jocurile create în cadrul Asociației Școala de Jocuri. A fost un moment de care am fost cu adevărat mândri, pentru că am putut împărtăși o parte din ceea ce construim acasă și am văzut cum jocul pot aduce împreună oameni care, cu doar câteva zile înainte, nu se cunoșteau. În fiecare seară am avut sesiuni de reflecție asupra celor învățate, iar prin procesul Youthpass am conștientizat cât de multe competențe am dobândit în doar o săptămână: lucru în echipă, spirit de inițiativă, comunicare, competențe digitale, învățare continuă, cetățenie activă și deschidere către alte culturi.

Unul dintre cele mai frumoase momente ale proiectului a fost o activitate pe care am ales să o adăugăm din proprie inițiativă, dincolo de activitățile prevăzute în program. Fiecare participant a scris o scrisoare unei persoane din cealaltă țară, pe un plic personalizat cu mesajul „Cu drag din Europa” (With love from Europe / Szeretettel Európából / Cu drag din Europa). Nu le-am înmânat înainte de plecare, ci le-am trimis prin poștă, astfel încât fiecare să aibă bucuria de a găsi, câteva zile mai târziu, în propria cutie poștală, o scrisoare venită de peste graniță. Nu a fost o activitate prevăzută în proiect, ci un gest prin care am vrut să prelungim emoția acestei experiențe și să le amintim tuturor că prieteniile construite aici nu se încheie odată cu ceremonia de rămas-bun.

Încheiem această experiență cu recunoștință și cu convingerea că educația non-formală are puterea de a schimba oameni și de a construi punți între comunități. Roots in Motion ne-a învățat că mișcarea înseamnă mai mult decât activitate fizică, că rădăcinile culturale merită redescoperite și că Europa devine cu adevărat aproape atunci când tinerii se întâlnesc, învață împreună și pleacă acasă numindu-se prieteni. Pentru Asociația Școala de Jocuri, acesta este sfârșitul primului proiect Erasmus+, dar și începutul unei noi etape în care ne dorim să oferim tot mai multor tineri șansa unor experiențe internaționale care îi ajută să crească, să învețe și să privească lumea cu alți ochi.