Școala de Jocuri 2025 / 5
O a doua echipă de cinci tineri, au prezentat repertoriul de jocuri la Congregația Surorilor Maicii Domnului
Despre activitate
Prezentarea activității
Astăzi am avut bucuria să desfășurăm încă o acțiune de prezentare, în paralel cu cea organizată la Colegiul Național „Dragoș Vodă”. O a doua echipă, formată din cinci tineri din Școala de Jocuri, a mers la Congregația Surorilor Maicii Domnului din Sighetu Marmației pentru a face cunoștință copiilor cu o parte din repertoriul nostru de jocuri.
De această dată, participanții au avut ocazia să descopere Muzicando, Don'go, Geografica, Moară, Domino și Riți-Piți, fiecare joc aducând o provocare diferită și dezvoltând alte abilități. Tinerii noștri au coordonat mesele de joc, au explicat regulile, au răspuns întrebărilor și au încurajat fiecare participant să încerce cât mai multe dintre jocurile pregătite. A fost încă o ocazie în care au demonstrat că experiența acumulată în Școala de Jocuri se transformă, firesc, în capacitatea de a organiza și conduce activități pentru alții.
Ne bucurăm să vedem că tot mai multe prezentări sunt susținute chiar de cursanții noștri. În felul acesta, jocurile ajung în locuri noi, iar tinerii își dezvoltă, prin experiență directă, competențe de comunicare, coordonare și lucru în echipă. Pentru noi, fiecare astfel de întâlnire înseamnă încă un pas în misiunea de a face educația prin joc accesibilă unui număr cât mai mare de copii și tineri.

Imagini din activitate
Română
English
Español
Français
Deutsch
Italiano
Português
Magyar
Čeština
Slovenčina
Polski