Școala de Jocuri 2025 / 3
Am început un nou an de joc
Despre activitate
Prezentarea activității
E vineri. Am început un an. Frumos! Și, desigur, frumoși!
După vacanța de iarnă, ne-am reîntâlnit cu bucurie la prima activitate a Școlii de Jocuri din 2026. Au fost multe saluturi, povești despre sărbători și revederi pe care parcă le așteptam de câteva săptămâni. Apoi, aproape fără să ne dăm seama, am revenit la rutina care ne este atât de familiară: fiecare și-a ales jocul, și-a găsit colegii de masă, a luat fișa de joc și pixul, iar mesele s-au umplut din nou de râsete și partide disputate.
Noul an începe cu aceeași energie și cu aceeași dorință de a ne întâlni în fiecare vineri. Ne așteaptă multe partide, noi grade de evoluție, prezentări, proiecte și experiențe pe care le vom construi împreună. Dar, înainte de toate, ne bucurăm că suntem din nou aici. Pentru noi, acesta este cel mai frumos mod de a începe anul: împreună, în jurul jocurilor care ne-au adus împreună și care continuă să ne unească.

Imagini din activitate
Română
English
Español
Français
Deutsch
Italiano
Português
Magyar
Čeština
Slovenčina
Polski