Română Română
Ne-am reîntâlnit la joacă și am primit noi colegi
Școala de Jocuri 2025 / 2

Ne-am reîntâlnit la joacă și am primit noi colegi

Data 28 noiembrie 2025
Locație CNDV Sighetu Marmației
Proiect Școala de Jocuri
Tip activitate Atelier
Despre activitate

Prezentarea activității

După cele trei zile petrecute la BGCON 2025, ne-am întors la întâlnirile noastre de vineri, acolo unde ritmul obișnuit al Școlii de Jocuri își găsește mereu locul. A fost o după-amiază liniștită și relaxantă, în care am avut bucuria să întâmpinăm și câțiva participanți noi. Le spunem un călduros „Bine ați venit!” și sperăm să descopere, alături de noi, cât de multe pot învăța prin joc.

Întâlnirea a adus și un nou motiv de bucurie pentru comunitatea noastră. Am înmânat două diplome de Grad 1, semn că munca, perseverența și partidele jucate în ultimele luni încep să fie răsplătite. Fiecare diplomă reprezintă un pas înainte în parcursul unui cursant și o încurajare pentru ceilalți să își urmeze propriul drum în Sistemul de Gradare.

Ne-am despărțit cu aceeași atmosferă plăcută cu care ne-am obișnuit în fiecare vineri: multă joacă, zâmbete și sentimentul că Școala de Jocuri continuă să crească, atât prin evoluția cursanților noștri, cât și prin fiecare copil care ni se alătură.