Română Română
Când liniștea nu ține cont de numărul participanților
Școala de Jocuri 2025 / 1

Când liniștea nu ține cont de numărul participanților

Data 8 noiembrie 2025
Locație CNDV Sighetu Marmației
Proiect Școala de Jocuri
Tip activitate Atelier
Despre activitate

Prezentarea activității

E vineri. Din când în când apare câte un Bal al Bobocilor, iar o parte dintre cursanții noștri aleg să participe la unul dintre cele mai așteptate evenimente ale liceului. Așa s-a întâmplat și în această săptămână. La prima vedere ai spune că vom avea o seară mai liniștită.

Numai că la Școala de Jocuri lucrurile nu funcționează chiar așa. După doar câteva minute, zumzetul obișnuit a revenit, iar râsetele, exclamațiile și bucuria victoriilor au umplut din nou sălile de clasă. Dacă ai fi închis ochii, ai fi jurat că sunt peste o sută de suflete jucăușe adunate la aceeași întâlnire. Energia comunității nu stă în numărul participanților, ci în entuziasmul cu care fiecare se implică în joc.

Seara și-a urmat cursul firesc, cu partide disputate, strategii puse la încercare și noi pași spre îndeplinirea normelor de gradare. Uneori sunt mai mulți, alteori mai puțini, dar un lucru rămâne neschimbat: atunci când începe joaca, Școala de Jocuri prinde viață în același fel de fiecare dată.