Mă numesc Timea, studiez Media Digitală în cadrul Universității Babeș-Bolyai, însă o mare parte din cine sunt astăzi se datorează anilor petrecuți ca voluntară la Școala de Jocuri.
Pentru mine, acest colectiv a încetat de mult să fie doar o asociație, a devenit o a doua familie unde am crescut și am cunoscut oameni cu totul speciali.
Participând la nenumărate evenimente, am descoperit că activitățile lor sunt mult mai mult decât simple jocuri de cărți sau zaruri, sunt o invitație la a redescoperi copilul din tine și o șansă de a aduce zâmbete pe fețele celor din jur.
Cel mai important pas pentru mine a fost oportunitatea de a fi fotograful voluntar al organizației. Acest lucru m-a ajutat enorm să mă dezvolt pe plan personal și profesional, aducându-mă mai aproape de visurile mele. Sunt mândră de tot ce am învățat aici și de oamenii minunați care mi-au fost alături!