Am făcut parte din Asociația Școala de Jocuri timp de 4 ani, când avea titlul de Asociația Muzicando, pe parcursul liceului, iar această experiență a însemnat foarte mult pentru mine. În fiecare săptămână așteptam cu nerăbdare ziua de Muzicando. Atmosfera era mereu relaxată și plină de energie: jucam „Muzi”, râdeam, ne distram și ne bucuram pur și simplu de timpul petrecut împreună.
Pe lângă întâlnirile săptămânale, asociația a organizat și campionate de Muzicando, unde am avut ocazia să jucăm și alte jocuri interesante create de aceleași persoane. Aceste întâlniri aveau jocurile de masă ca subiect, dar reprezentau mult mai mult. Aveau ca subiect comunitatea și bucuria timpului de calitate petrecut împreună.
Prin această organizație am participat și la activități educative, unde am prezentat copiilor jocul în școli, în tabere sau în cadrul unor proiecte Erasmus+. Mi-a plăcut foarte mult ideea de a învăța prin joc, într-un mod relaxat și interactiv.
De asemenea, prin Muzicando am cunoscut oameni minunați și am avut parte de multe amintiri frumoase. Pentru mine, Muzicando nu a fost doar un joc de cărți, ci o comunitate în care am crescut și m-am dezvoltat.
Chiar dacă după terminarea liceului am plecat la facultate și nu mai am la fel de mult timp, iar grupul s-a mai schimbat între timp, Muzicando rămâne pentru mine un loc special. Este genul de loc în care știu că m-aș întoarce oricând cu drag.
Antonia Tomoiagă, studentă la Automatică și Calculatoare în cadrul UTCN