Numele meu este Briana Cotârlan și sunt studentă la Vrije Universiteit Amsterdam, Computer Science.
Prima mea interacțiune cu Asociația Muzicando a fost în anul 2017. Aveam 12 ani și eram puțin mai rușinoasă, dar am simțit de la început că acel mediu va fi unul prielnic pentru mine. Eram înconjurată de oameni care aveau o pasiune comună, jocul. Din acel moment am mers la toate întâlnirile împreună cu fratele meu, jucându-ne timp de câteva ore, fără să simțim trecerea timpului. Părinții noștri erau foarte fericiți când veneam acasă. Aveam zâmbetul pe buze și le povesteam tot ceea ce învățasem în acea zi.
După câțiva ani, am ajuns în poziția de director al Școlii Muzicando, care a devenit Școala de Jocuri. Am interacționat cu o mulțime de copii minunați, i-am observat "învățând să învețe" și am contribuit la menținerea unui mediu în care fiecare copil putea să se dezvolte frumos. Consider că este nevoie de locuri în care copiii să se simtă acceptați, susținuți și încurajați. Cursanții Școlii de Jocuri demonstrează că educația prin joc poate avea rezultate foarte bune, iar respectul, răbdarea și ambiția pot fi dezvoltate prin relaxare.
În cazul meu, părinții au observat beneficiile aduse de jocul Muzicando, văzând cât de entuziasmată eram când vorbeam despre fiecare întâlnire. Aveam 14 ani când am prezentat în engleză jocul unor tineri dintr-un proiect Erasmus+, iar atunci am scăpat de frica de a vorbi în engleză. Acum, la facultate, le povestesc colegilor această experiență de fiecare dată când cineva spune că vorbesc repede. Am învățat să am răbdare și să respect timpul de care are nevoie fiecare pentru a asimila informația. Sunt încrezătoare la fiecare prezentare, indiferent dacă este în context academic sau nu.
Această "educație prin joc" mi-a format niște abilități care mi-au fost de folos în ultimii ani, mai ales când am plecat din țară. Voi fi mereu recunoscătoare pentru "familia" de care am avut parte în toți acești ani.
Briana Cotârlan - 20 de ani, director la Școala Muzicando în anul școlar 2023, director onorific al Școlii de Jocuri.